• Facebook
  • Google+
  • youtube
  • pinterest

Login

Login to your account

Username *
Password *
Producator: Sika
Cod produs: 33982
Disponibilitate: In stoc
Greutate: 25.00kg

145.00Lei

Descriere

SikaSeal®-210 Migrating este un mortar de impermeabilizare mono-component, cu conţinut de aditivi de cristalizare care migrează în masa betonului din care este O USU U alcătuit stratul suport, realizând astfel etanşarea acestuia împotriva pătrunderii apei de infiltraţie.


 DOMENII DE UTILIZARE
SikaSeal®-210 Migrating se utilizează la structuri din beton, atât pentru etanşarea suprafeţelor orizontale, cât şi a celor verticale.
SikaSeal®-210 Migrating poate fi folosit pentru protejarea la interior a structurilor din beton împotriva pătrunderii apei (cu presiune pozitivă şi negativă), cum ar fi: bazine de apă, piscine, băi, structuri subterane, sisteme de retenţie, apeducte, etc.
SikaSeal®-210 Migrating are aviz sanitar pentru contactul cu apa potabilă.


CARACTERISTICI / AVANTAJE
■ Mono-component, se prepară doar prin adăugare de apă
■ Dublă acţiune:
- Impermeabilizare - datorită aditivilor chimici din compoziţia produsului, care acţionează la nivelul capilarelor betonului şi migrează adânc în porii acestuia, formând împreună cu compuşii minerali existenţi în ciment, cristale suplimentare nesolubile care obturează porii şi capilarele împotriva pătrunderii apei sau a altor lichide.
- Reducere a absorbţiei capilare - datorită agenţilor aflaţi în compoziţia produsului, care acţionează la suprafaţa betonului.
■ Reduce semnificativ absorbţia de apă
■ Permeabil la vaporii de apă
■ Rezistent la îngheţ
■ Se poate aplica manual sau mecanizat



APROBĂRI / STANDARDE
Produsul satisface cerinţele standardului SR EN 1504-2:2004, Principiul 2, Metoda 2.2 (Acoperiri).
Produsul deţine marcajul CE, este însoţit de Declaraţia de Performanţă Nr. 02 07 01 01 001 0 000249 1180, iar Controlul Producţiei în Fabrică a fost efectuat de către Organismul Notificat Nr. 1020, care a emis Certificatul Nr. 1020-CPR-020025682.


 Consulta fisa tehnica SikaSeal®-210 Migrating in format PDF!

DATE DESPRE PRODUS SikaSeal®-210 Migrating

FORMĂ ASPECT / CULOARE
Pulbere de culoare gri


AMBALARE
Sac de 25 kg


DEPOZITARE CONDIŢII DE DEPOZITARE / VALABILITATE
12 luni de la data fabricaţiei, în condiţii de depozitare adecvate, în ambalajul original sigilat şi nedeteriorat, în mediu uscat si racoros.


DATE TEHNICE BAZĂ CHIMICĂ
Ciment Portland, agregate selecţionate şi aditivi.

DENSITATE
Densitatea mortarului proaspăt: ~1,90 kg/l (la +20°C) (EN 12190)


GRANULOZITATE
Dmax: 1 mm (EN 12192-1)


GROSIME DE STRAT
2 mm min. / 5 mm max.


PROPRIETAŢI MECANICE / FIZICE REZISTENŢĂ LA COMPRESIUNE
~ 35 N/mm2 la 28 de zile (EN 12190)


REZISTENŢĂ LA ÎNCOVOIERE
~ 6 N/mm2 la 28 de zile (EN 12190)

CERINŢE CONFORM SR EN 1504-2

Metoda de testare

Cerinţe

Permeabilitatea la vapori de apă

SR EN ISO 7783

SD < 5 m(clasa I)

Absorbţia capilară şi permeabilitatea la apă

SR EN 1062-3

w < 0,1 kg/m2 . h05

Rezistenţa la şoc termic

SR EN 13687-1

> 1,0 (0,7) N/mm2

Forţa de aderenţă determinată prin testul la smulgere

SR EN 1542

> 1,0 (0,7) N/mm2

Rezistenţa la foc

SR EN 13501-1

A1

INFORMAŢII DESPRE SISTEM SikaSeal®-210 Migrating

STRUCTURA SISTEMULUI

SikaSeal®-210 Migrating face parte din Sistemul de Impermeabilizări Sika® care
include:
- SikaSeal®-210 Migrating: Mortar pe bază de ciment cu conţinut de compuşi migratori;
- Sika® MiniPack Water Plug: Mortar cu întărire rapidă pentru stoparea locală a infiltraţiilor concentrate punctual;
- Sika® SealTape S, Sikadur-Combiflex® SG: Benzi de etanşare cu aplicare aparentă pe stratul suport.
În mod normal, SikaSeal®-210 Migrating se aplică în două straturi. în cazuri speciale, cu risc ridicat (ex. sisteme de retenţie adânci, presiune hidrostatică mai mare de 10 metri, etc.), se recomandă şi aplicarea celui de-al treilea strat.


DETALII PRIVIND APLICAREA CONSUM / DOZARE
Depinde de rugozitatea stratului suport si de grosimea stratului aplicat.
Orientativ, ~ 2 kg de mortar pulbere per m2 per strat (sunt necesare 2 straturi).



CALITATEA STRATULUI SUPORT
Beton:
Betonul trebuie să fie sănătos din punct de vedere structural, fără lapte de ciment, curat si să nu prezinte particule friabile sau desprinse, urme de praf, ulei, grăsime sau alţi agenţi contaminatori. Rezistenţa la smulgere trebuie să fie > 1,0 N/mm2.
Zidărie de cărămidă:
Este necesar ca în prealabil, peste stratul suport din zidărie de cărămidă să se aplice o tencuială de mortar pe baza de ciment, în grosime de cel puţin 10 mm. Stratul suport trebuie să fie sănătos din punct de vedere structural, curat si să nu prezinte particule friabile sau desprinse, urme de praf, ulei, grăsime sau alţi agenţi contaminatori.



PREGĂTIREA STRATULUI SUPORT
Beton:
Pregătirea suprafeţei stratului suport trebuie să asigure o structură cu porii deschişi. Stratul suport trebuie pregătit prin metode mecanice adecvate, cum ar fi: spălare cu jet de apă cu inaltă presiune, polizare, sablare, etc. si va fi pre-umezit pană la saturare.
Zidărie de cărămidă:
Suprafaţa tencuielii cimentoase aplicată în prealabil peste zidărie trebuie desprăfuită şi pre-umezită pană la saturare.
Realizarea unor straturi suport de bună calitate:
Suprafetele care urmează a se impermeabiliza trebuie să nu prezinte fisuri şi proeminenţe excesive. Fisurile care nu sunt active trebuie reparate prin metode adecvate, în timp ce fisurile active necesită o etanşare cu sisteme elastice, similare celor pentru rosturi cu mişcare.
Toate băşicile, alveolele, etc. trebuie reparate înainte de aplicarea mortarului de impermeabilizare, folosind sistemele de reparaţii Sika® - a se vedea fişele tehnice ale produselor adecvate.



CONDIŢII DE APLICARE / LIMITĂRI TEMPERATURA STRATULUI SUPORT
min. +5°C / max. +30°C
TEMPERATURA MEDIULUI AMBIANT
min. +5°C / max. +30°C
INSTRUCŢIUNI PRIVIND APLICAREA RAPORTUL DE AMESTEC
~ 5,1 - 5,6 l de apă pentru 25 kg de pulbere



AMESTECARE
SikaSeal®-210 Migrating poate fi amestecat cu un echipament electric rotativ cu turaţie redusă (sub 500 rot/min). Turnaţi cantitatea minimă de apă intr-un recipient adecvat pentru amestecare. Adăugaţi pulberea în apă în timp ce amestecaţi uşor.
Pentru a obţine consistenţa dorită adăugaţi din apa rămasă. Amestecaţi temeinic timp de cel puţin 3 minute mortarul ajuns la consistenţa dorită. Apoi lăsaţi amestecul 5 minute în repaus, după care reluaţi mixarea pentru încă 10 secunde.


METODA DE APLICARE / UNELTE
SikaSeal®-210 Migrating se va aplica cu o bidinea cu păr aspru sau cu o gletieră cu dinţi, în funcţie de gradul de finisare dorit. Primul strat se va aplica cu gletiera cu dinţi. Al doilea strat (sau al 3-lea strat) întotdeauna se va aplica perpendicular peste primul strat pentru a asigura o acoperire uniformă şi o sigilare perfectă. Straturile ulterioare se vor aplica atunci când stratul anterior este suficient întărit şi nu va fi deteriorat prin procesul de aplicare al noului strat. în funcţie de condiţiile atmosferice, timpul de aşteptare între straturi poate dura între 2 şi 12 ore.
Dacă se cere o suprafaţă finisată netedă, SikaSeal®-210 Migrating trebuie aplicat cu o gletieră de finisare.



CURĂŢAREA UNELTELOR
Curăţaţi toate uneltele şi echipamentul de aplicare cu apă, imediat după folosire. Materialul întărit poate fi îndepărtat de pe unelte doar pe cale mecanică.



DURATĂ DE VIAŢĂ
~ 60 de minute la +20°C



NOTE PRIVIND APLICAREA / LIMITĂRI
■ Evitaţi expunerea directă după aplicare în soare şi/sau vânt puternic şi/sau ploaie.
■ Nu adăugaţi apă peste cantitatea recomandată.
■ Aplicaţi doar pe straturi suport sănătoase, pregătite în prealabil.
■ Nu adăugaţi suplimentar apă la finisarea suprafeţei deoarece aceasta poate determina decolorări şi fisurări.
■ Protejaţi de ploaie pentru cel putin 4 - 6 ore la +20oC.
■ Protejaţi de îngheţ materialul proaspăt aplicat.
■ Ca pentru orice sistem de impermeabilizare, se va acorda o atenţie deosebită detaliilor specifice construcţiei.
■ La orizontală şi pe suprafeţele traficabile, SikaSeal®-210 Migrating trebuie protejat mecanic (şapă de beton, plăci ceramice, etc.). Stratul de protecţie nu trebuie aplicat mai devreme de 3 zile la +20°C.



TRATAMENT PE DURATA ÎNTĂRIRII
Mortarul de impermeabilizare proaspăt aplicat trebuie protejat împotriva deshidratării premature timp de cel puţin 24 de ore, prin metode specifice.

VALORI SIKA SI PREVEDERI JURIDICE

SURSA VALORILOR DECLARATE

Toate datele din prezenta Fişă Tehnică se bazează pe teste de laborator.
Datele efectiv determinate pot varia din cauza unor circumstanţe independente de controlul nostru.



INFORMAŢII PRIVIND IGIENA ŞI PROTECŢIA MUNCII

Pentru informaţii şi recomandări privind siguranţa la manipularea, păstrarea şi depozitarea produselor chimice, utilizatorii vor consulta versiunea cea mai recentă a Fişei de Securitate a materialului, care cuprinde informaţii de ordin fizic, ecologic şi toxicologic, precum şi alte elemete privind siguranţa.



PREVEDERI JURIDICE

Informaţiile şi în mod special recomandările privind aplicarea şi utilizarea finală a produselor Sika sunt furnizate cu bună credinţă, în baza cunoştinţelor actuale şi experienţei Sika, valabile atunci când produsul este depozitat corespunzător, manipulat şi aplicat în condiţii normale şi în conformitate cu recomandările Sika. În practică, diferenţele de material şi de substrat, precum şi condiţiile concrete din teren sunt de aşa manieră încât, nici o garanţie în raport cu vandabilitatea sau utilizarea într-un anume scop a produsului şi nici o altă responsabilitate decurgând din orice analogie valabilă nu pot fi deduse din prezentele informaţii, din alte recomandări scrise sau din sfaturile oferite în cadrul consilierii. Utilizatorul produsului trebuie să verifice conformitatea acestuia în vederea aplicării pentru atingerea scopului propus. Sika îşi rezervă dreptul de a aduce modificări caracteristicilor produselor sale. Se vor respecta drepturile de proprietate ale terţilor. Toate comenzile sunt acceptate în concordanţă cu condiţiile generale de vânzare şi de livrare actuale. Utilizatorii trebuie să consulte cea mai recentă versiune a Fişei Tehnice a produsului respectiv, a cărei copie se livrează la cerere.


PREVEDERI "REACH"

Regulamentul Comunităţii Europene privind produsele chimice şi utilizarea în siguranţă a acestora
Produsul se supune cerinţelor Regulamentului (EC) Nr. 1907/2006 (REACH). Acesta nu conţine substanţe care pot fi degajate din material în condiţii normale sau previzibile de utilizare. Prin urmare, în accepţiunea Articolului 7.1 din Regulament, pentru acest tip de produs nu sunt specificate cerinţe speciale privind substanţele componente.
În baza cunoştinţelor noastre actuale, produsul nu conţine niciuna dintre substanţele clasificate "SVHC" (substanţe cu grad foarte ridicat de îngrijorare), care sunt enumerate în lista publicată de Agenţia Europeană a Produselor Chimice, în concentraţii de peste 0,1% (w/w).


 MĂSURI DE PROTECŢIE

Trebuie asigurată o ventilare continuă cu aer proaspăt, când se lucrează în camere închise. Trebuie consultate reglementările locale de siguranţă.



CLASA DE TRANSPORT

Produsul nu este clasificat ca fiind periculos pentru a fi transportat.



EVACUAREA DEŞEURILOR

Produsul este reciclabil. Evacuarea trebuie efectuată respectând reglementările locale în domeniu.



RESTRICŢII LOCALE

Vă rugăm sa ţineţi seamă că performanţa produsului poate varia de la ţară la ţară, datorită reglementărilor specifice locale. Pentru descrierea exactă a domeniilor de aplicare, consultaţi prezenta Fişă Tehnică a produsului.



MARCAJUL CE

Standardul european armonizat SR EN 1504-2, „Produse şi sisteme pentru protecţia şi repararea structurilor de beton - Definiţii, condiţii, control de calitate şi evaluarea conformităţii - Partea a 2-a: "Sisteme de protecţie de suprafaţă pentru beton" precizează cerinţele specifice impregnărilor hidrofobe utilizate pentru protejarea structurilor din beton (clădiri sau alte tipuri de structuri civile inginereşti). Acoperirile destinate protecţiei betonului se supun acestor cerinţe şi prin urmare necesită marcare CE conform Anexei ZA, tabelul ZA. 1e, in conformitate cu Sistemele 2+ sau 4 şi trebuie să satisfacă cerinţele stabilite prin Regulamentul (UE) Nr. 305/2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii.

SC Matcons Prof SRL Registrul comertului: J23/1944/2014 CUI: RO 33339934 Adresa: Sos. Alexandriei, nr. 88, Bragadiru, Jud. Ilfov Tel: 0731 006 805

Google Maps